Am fost acum o săptămână pe o insulă. Pentru prima dată am stat pe pământ dar înconjurat de ape. Un port mic adormit, frumos, la o oră distanță de Atena: îndeajuns de aproape ca să fie o atracție pentru cei din oraș înaintea crizei, prea aproape ca să merite banii în ziua de astăzi.Așadar prea aproape, nu prea departe – o insulă lovită crunt și care vede cum turiștii sosesc beau o cafea, fac poze pe țărmul albastru și iau următorul vapor (subscriu, am făcut la fel, cu banii trebuie să am grijă, altfel mănânc stele și beau albastrul mării).
Am plecat pe Eghina însoțit și absent. Câte insule există? Câte porturi pustii se găsesc în inimile celor din jur… M-am găsit pe Eghina într-un paradox, nesingur și totuși înconjurat doar de ape. Fiecare om o insulă – portul inima privește deseori cum unii zăbovesc puțin și pleacă cu primul vapor. Fiecare suntem o insulă, privim răsăritul și apusul diferit, dar soarele tot din albastru cade și se ridică!Și totuși … împărțim aceeași mare și cu aceleași speranțe așteptăm orizont, pânze și fum în larg, sirene anunțând că cineva ne-a ajuns la țărmuri și… nu mai suntem singuri!Suntem prea aproape de unii oameni să le spunem ce simțim, suntem prea departe de unii să le spunem ce vrem. Totul e relativ, albastru insular, aberație dulce ca fierea, aberație amară ca mierea! O zi de alaltăieri ascunsă în ziua de ieri și ziua de mâine în visul de nicăieri, nesingur în lume și totuși nu singur.
___________________________________________________________________________________________________
I was a week ago on an island. For the first time I had my feet on the ground, but surounded by waters! A small beautiful harbour one hour away from Athens: enough to be a atraction for those from town before the crisis, too close to worth the money today. Soo, too close and not to far away – an island facing troubles and storms, that sees how tourists come for a coffee, take pictures on the blue shore and take the next boat back (I subscribe, I did the same, I need to be careful with money other wise I wil eat stars and drink the blue of the see!). I left towards Eghina island acompanied and absent. How many islands are there? How many empty harbours are there in the hearts of those around us… I found myself on Eghina in a paradox, un_alone and still surounded only by blue. Every one is an island, we look at the sunrise and sundown from different corners of the world, although the sun falls and rises from the blue always anywhere!
And still… we share the same ocean and with the same hopes we wait for horizons, sails and smoke at large, sirens showing that someone will reach our shores and… we are not alone anymore! We are to close some people to tell them what we feel, we are too far from others to tell them what we want. All is relative, island blue, aberation sweet as salt, aberation sour as honey! The day before yesterday hidden in yesterday, un_alone in the world and still not alone…