România, alții au deja clișee bine stabilite. Alții au fost la noi, ne cunosc cu bune și cu rele și vor să revină.
Mă gândesc tot mai mult la România ca la o țară exotică, pentru că avem atributele unei țări aparte: de la un număr de cazuri de decesuri , raportat la numărul de locuritori cauzate de pojar similare cu ale unor țări africane, la bogății naturale, turiști care vor să vadă locuri încă ,,neatinse,, de civilizație chiar în marginile Europei, corupție, frumusețe, bogăție, oameni triști și oameni care încă au zâmbetul pe buze. După ce am ajuns în Africa anul trecut, am întâlnit un grup de suedezi, unii din ei cunoștințe vechi, în centrul Bucureștiului și la întrebările lor despre gropi și firele de curent și internet pe deasupra străduțelor din centrul vechi, mi-am dat seama că fiecare are Africa lui, colțuri de lume pe care le găsește exotice.
Suntem exotici însă și pentru că în opinia mea, desigur, suntem o țară unde și Mircea Eliade cu afirmația sa din anii 30’ – “Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâtia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor” – , dar și Lucian Boia cu destructurarea până la extreme a istoriei, au dreptate. Primul vorbește cu regret despre moda de a ne critica țara, al doilea atacă miturile istorice pe care le vede ca pe un mod de a ne alimenta frustrările și lipsa de acțiune. Pentru Eliade, poate Boia ar fi unul din acei tineri, pentru mine însă nu. Și ne plângem și ne plângem:
- Că ne atacă străinii țara și valorile naționale, că suntem sistematic supuși unor atacuri străine.
- Că tinerii uită valorile europene și pleacă prin alte țări.
- Că suntem cei mai nenorociți și mai corupți și mai săraci din Europa. Dar dincolo de ’gardurile ’ continentului s-a catadicsit cineva să privească? Dar la Istorie, dar la ce am fost și ce suntem se uită cineva ? Dacia nu bate BMW – ul pe autostradă, nu se poate.
Să le luăm pe rând. Suntem atacați în ființa națională. NU, nu suntem atacați de nimeni în ființa națională pentru că NIMĂNUI NU ÎI PASĂ de ființa națională a românilor, ci de BANI. Pur și simplu suntem prinși într-un păienjeniș de interese și nu mai există de vreo 27 de ani un centru de comandă unitar (să nu reiasă că slăvesc comunismul!)care să apere interesele colective ale românilor:
- Avem o relativă ,,elită,, constituită din oameni bogați, membri ai serviciilor secrete, militari, birocrați cu vechime, diplomați de carieră, specialiști în diferite domenii, intelectuali, oameni de cultură, oameni politici unii cu state vechi. În majoritatea statelor europene, țesătura asta, mult mai complexă , mai așezată și mai stabilă, conduce țara și nu ,,majoritatea ,,; desigur în anumite marje procesul democratic are și el rolul lui.
- Ieșiți din comunism, slabi, cu rușii prezenți în coasta noastră în plan economic prin tot felul de offshore – uri, ca cele din Cipru de exemplu, cu lupte pentru influență purtate chiar și de occidentali între ei, ,,elita,, noastră așa cum am definit-o mai sus, este o improvizație și nu are șanse să se stabilizeze, pentru că în vremurile de azi, faptul că elitiștii își trimit copii la școli înalte în afară ca să se conecteze cu alții ca ei, nu mai este o garanție că se mai și întorc în țară, în ciuda averii familiei. În secolul XIX, tinerii boieri educați în Occident se întorceau în țară pentru că aveau dincolo de sentimentul datoriei față de țară (care era și el o realitate), sentimentul că fac parte dintr-o castă, dintr-o elită, că pot da asta mai departe copiilor lor, că le pot efectiv lăsa moștenire o țară. Astăzi, capitalul și oamenii circulă altfel, iar România rămâne și va continua să fie o țară la periferia Europei. Elita nu se poate alimenta ea însăși la fel de ușor ca în trecut. Nu doar săracii pleacă din țară, ci și copii celor care ne-au adus în situația de azi.
- Străinii pun tare piciorul pe pedală: resursele sunt exploatate sistematic, redevențele pentru petrol mai mici ca oriunde de exemplu, ambasadorii se duc peste guvernanți nu doar când ,,statul de drept,, este atacat, dar și când multinaționalele riscă să fie afectate în interesele lor. Prea puțin le pasă de stabilitatea fiscală, dacă oricum nu plătesc mare parte din impozit, fapt ce nu este specific însă doar României, cum tindem să credem. România a cedat o parte din suveranitate, elita care a negociat aderarea la UE, fiind conștientă de poziția limitată de negociere. După războiul de independență din 1877 – 1878, Germania si Franța nu au recunoscut independența în mod oficial până ce nu au primit, pe bani grei lucrări de construcție a căilor ferate. După primul război mondial, am fost șantajați de Statele Unite cu recunoașterea Unirii: aceasta a fost condiționată de cedarea unor exploatări de petrol. Un mare merit al elitei de atunci, a fost că prin Legea minelor din 1923, bogățiile subsolului au fost concesionate ci nu cedate direct, s-au pierdut lucruri, dar printr-un târg relativ mai rezonabil. Vă mai aduceți aminte de aderare la NATO si UE? De industria petrolieră? De Alprom? De BCR? De Bechtel? De rețelele de distribuție a gazelor? Etc, etc?
- Nimeni nu atacă interesele naționale, este ca și cum ai spune că rechinii atacă existența bancurilor de pești. Rechinilor le este pur și simplu foame! Nu vorbim de atacuri la identitate națională, ci de foame de bani și dacă sunt într-adevăr presiuni, jocuri, acestea se poartă pentru reducerea capacității de negociere la nivel statal. A înțelege miza reală, este primul pas spre a descifra nu căi de contraatac, dar măcar de rezistență și negociere.
Tinerii uită valorile naționale și pleacă în alte țări. În trecut, vrând nevrând, trebuia să lupți pentru țara ta dintr-un motiv extrem de simplu: nu aveai de ales! Azi afganii pleacă din țara lor afectată de sărăcie și de droguri, dacă pot, plătind bani grei. Cei din Africa, urmează rute bine stabilite, ca să scape de sărăcie, cei din Siria la fel. Românii sunt conform unui studiu ONU, țara cu cea mai rapidă rată de creștere a diasporei din lume după Siria, pentru intervalul 2005 – 2015.
Spre deosebire de africani, sireni, etc, etc, noi avem două avantaje: suntem mult mult mai aproape de țările magnet și avem nivelul de cultură și educație potrivit pentru a ne integra mai repede în sistemul occidental, fie și ca servitori desigur! Dacă în trecut zicala Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în țara mea! era de fapt dublată parțial de gândul Parcă aș avea încotro, unde să mă duc?! , acum avem de ALES.
Este ușor pentru unii, care au deja o vârstă, să le spună celor mai tineri să lupte pentru țară când ei sunt la capătul unei vieți, de-a lungul căreia de bine de rău fiecare și-a conturat un traseu, a cumpărat o casă, a plantat un pom, poate a făcut și un copil. Realitatea de azi este că cel puțin noi, ca români ne putem mișca și astfel ajungem să generăm prin munca noastră, bogăție pentru alte țări.
Suntem cei mai nenorociți și mai corupți și mai săraci din Europa. Citesc atâtea lamentări, atâta negativism , că obosesc. Recunosc pe de altă parte, că nu pot fi obiectiv. Prin prisma activităților din ultimii ani, sunt în multe privințe izolat de propria mea țară. Călătoresc mult, lucrez pe fonduri europene, întâlnesc oameni educați fie aici, fie în afară, rareori mă confrunt cu birocrația, din simplul motiv că nu am nici casa mea proprie, nici mașină să plătesc impozite sau să mă înjur cu șoferii în trafic!
Dar cert este că așa cum am scris mai sus, avem de ales într-o mare măsură: dacă rămânem în țară, o facem legați de dragostea de familie, prieteni, din obișnuință, din dorința de a schimba ceva, de a ne valoriza într-un mediu cu care ne simțim confortabil. Fiecare deja trăim în realități distincte, însă este pe atât de adevărat, că indiferent cât de zen suntem sunt realități de care nu putem scăpa: moartea pe șosele, moartea în spitale, sunt elemente la care oricât de bogat ai fi, nu poți fi imun. Instabilitatea legislativă, nivelul de educație și comportamentele unora sunt aspecte de care ne putem doar parțial izola. Care este soluția? Nu am! Încă nu am plecat, dar nici nu sunt ancorat aici sută la sută.
Dacă am plecat, plecăm, facem față altor provocări, creștem și trăim în alt sistem, pierdem pe o parte, câștigăm pe alta, probabil mulți cu regrete pentru tot restul vieții.
Sunt sigur însă că trebuie să ieșim din individualism puțin, să avem mai mult sprijin civic și să punem fie și doar prin ieșitul în stradă presiune pe factorul politic. Să clădim ceva, să creștem frumos un copil, dacă îl avem, să contribuim cu ceva la lumea asta. Viața noastră este clădită în cercuri concentrice: noi înșine, cei dragi în nucleul dur, comunitatea, țara, lumea în cele mai îndepărtate. Dar nu putem, oricât am dori să rămânem izolați în propriul nucleu, suntem loviți fără să vrem de ce se întîmplă în jur. Trebuie să găsim o cale să o facem fără să ne lamentăm și primul pas este să conștientizăm că fiecare din noi, poate face extrem extrem de puțin. Dar adunate aceste eforturi, poate …
