Vedem cu toții vara copilași jucându-se cu balonașe de săpun. Daca am am trăi într-unul din ele pentru o secundă, lumea ar fi una în culori, nu am vedea neplăcutul din jur. De aici probabil termenul de “bubble” folosit pentru a reda ideea că fiecare trăim în bule de viață, interpretăm realitatea în functie de locul nostru pe scara socială, de avere, interese și preferinte de orice fel. Am participat zilele acestea la un eveniment asociativ la Bruxelles, primul eveniment de genul acesta în format fizic la care am participat in ultimii doi ani, din cauza desigur a pandemiei. Am întâlnit câțiva oameni foarte OK, ancorați într-o realitate mai mare, viețuind într-o bulă care ne mai cuprinde și pe noi cei mai de rând. Am întâlnit însă si pe alții, oameni influenți, total rupți de realitate ceea ce este însă ingrijorător și ar trebui să ne cam doară si pe noi si bula noastră, vai de ea, pentru că deciziile lor ne influențează și nouă viețile.

Am discutat cu doi europarlamentari din partide diferite, mai bine zis i-am ascultat. Nu am înțeles nimic, dar nimic din ce au vrut să spună. Nici nu mai dau nume, nu mai are rost, doar spun că nu erau români ca să nu se creadă că doar ai noștri … Întâlnirea era despre voluntariat, ca o cale de a dezvolta comunităti și tineri, ca o activitate complementară a educației tinerilor. Vorbe, vorbe goale. Toate cu un vin bun de Toscana în față, desigur! O supărare și o răbufnire scrâșnită după un pahar de vin nu este suficientă, oamenii trebuie să fie funcționali, activi, implicați și sinceri la momentul potrivit. Distanța asta între oameni, modul în care NOI oamenii uităm de ceilalți când ajungem într-o poziție de putere, constituie o piedică pentru orice progres real. Lumea a avansat enorm și va continua să o facă. Dar la diferite nivele de exercitare a puterii, s-au creat adevărate bariere între guvernați și guvernanți, tot mai greu de depășit. Bruxelles mi-a dat sentimentul că mă aflu în Bizanț când otomanii erau la Porțile cetății, iar filozofii din interior discutau și se luptau pe sexul îngerilor (sunt sexuați sau asexuați), sau când aceiași bizantini s-au măcinat în alte vremuri în lupte intense legate de iconoclastie.

Bruxelles, puterea UE, nu o să pice prea curând, sau chiar deloc, sunt cumva un euro-optimist. Dar multe sisteme s-au măcinat pentru că încă din momentele lor de glorie, s-au insinuat în construcția lor, elemente care au fisurat, până când în amurg, sistemul a cedat sau s-a zdruncinat sever.

Mediul ONG de la Bruxelles înglobează esența și moralitatea unui IDIOT UTIL. Milioane de Euro sunt tocate pentru a crea punti între mediul societăților civile din statele membre si institutiile si decidenții europeni. Aceste ong-uri, rețele și platforme au o utilitate fie ea și limitată, mediocră, dar mă gândesc cum ar fi politicile EU fără ele? Probabil mult mai lipsite de realism, nu că au prea mult acum. Pe de altă parte, cine finanțează pe acești “sfătuitori”, cine dă bani rețelelor, marilor ong-uri cu baza la Bruxelles? Chiar UE desigur și atunci a mușca mâna care te hrănește devine ceva mai dificil, ipocrizia fiind mai ușor de digerat decât tăierea finanțărilor. Dar repet, sunt acolo și oameni foarte foarte OK, ca peste tot si ca în orice mediu și profesie.

Și totuși! În 2 zile si în n discutii despre tineri, voluntariat, nu i-am auzit pe oameni vorbind de criză si greutățile omului de rând. De ce ar face-o? Cât de mult poți empatiza cu omul de rând când bei un vin bun și mănânci papa bun la un restaurant în Bruxelles? Am ridicat problema banilor și faptul că un tânăr fără educație și bani, are clar alte obiective mai imediate decât grija de alții și voluntariatul.

Nu sunt ipocrit, eu însumi într-o anumită măsură, beneficiez de acest sistem în care sunt angrenat (cel al ong-urilor care promovează idei pro EU pe bani mulți, de care beneficiază milioane de oameni totusi dar și mai important, cei mai bogați dintre europeni și corporațiile din spatele scenei). Intervin aici cu un “principiu al compromisului rezonabil” pe care eu si multi alții îl invocăm instinctiv: sunt aici în poziția x, am beneficii, dar eu pot face și ceva bun, schimb, contribui, altul vine și doar profită. Asa că rămân aici, fac compromisuri de etapă, înghit, merg mai departe, influențez din interior. Dar acest principiu merge mână în mână cu altul: “principiul analizei interne” iar pe acesta NU îl aplicăm mulți. Într-un Uber, la o discuție cu o doamnă șofer, aceasta mi-a spus: dacă am fi sinceri și am face o analiză reală, am constata că mulți dintre noi, ajunși în functii de conducere, am face la fel și ne-am urmări interesul propriu. Rămâne de analizat de fiecare din noi, cât de sinceri suntem cu noi și cu rolul pe care îl avem de jucat în viața asta măruntă. Măcar să ne recunoaștem micimea și micimea, să nu mai înjurăm pe alții, care de fapt comit aceleași fapte ca noi, unii poate cu ceva mai multă imoralitate sau/și succes!

Pun în antiteză cu acei europarlamentari pe Ana Mendhes Godinho, ministru al muncii în Portugalia, om care pare că a reconciliat ceva mai bine cele două principii: ca ministru a inițiat mai multe reforme în sprijinul muncitorilor și pentru a reduce anumite abuzuri pe perioada pandemiei, a sprijini pe cei care lucrează în telemuncă. Un politician feroce, cu atitudine friendly, carismă si tot bagajul de care ai nevoie ca să atingi prostul, adică alegătorul. Dar a mișcat ceva, a impactat, și-a câstigat cumva beneficiile si drepturile.

Bulele astea sunt multiple, ar mai fi bula corectitudinii politice menită să îi apere pe toți cei discriminați, care se transformă cumva, într-o jignire a tuturor celorlalți, ceea ce vine în antiteză cu fix scopul inițal, dar asta este o discuție aparte.

În concluzie, nu vă mai uitați nici la primar, guvern, nici la Bruxelles, schimbările reale vin de la noi, de la cum înțelegem să balansăm si să facem un echilibru între compromis rezonabil și o analiză corectă a ceea ce vedem ca fiind în interesul nostru. A-ți apăra interesele în fața celor puternici, dar a fi în același timp corect cu cei din jur, a nu face rău, a ajuta pe alții atunci când poți, necesită o muncă continuă, o țesătură de acțiuni mici și mari de la fiecare din noi. Unii reușim mai mult, alții mai puțin, să recunoaștem asta măcar și atunci posibil să judecăm mai puțin pe alții. Cumva trebuie să ne împăcăm cu status-quo-ul propriei noastre vieți, așa cum o fi ea, bună rea și să muncim pentru a schimba și a îmbunătăți, fără venin, cu cât mai puține apasări. Spor!