Mi-am propus să îmi adun gândurile acum la început de an și să mă focusez asupra opiniilor și ideilor personale, pentru că de fapt războaiele viitorului (deja aici de fapt) se duc pe atenția, identitatea și sentimentele de apartenență ale oamenilor. Acestea sunt bunuri personale, supuse unui atac constant, așa cum altădată puținele bunuri și rezerve de hrană erau ”vânate” de soldații imperiali în teritoriile unde se desfășurau campaniile militare! Provocările anului 2021 vor fi atât de mari, problemele vieții zilnice  ne vor obosi inevitabil iar pe lângă acestea, suntem tot mai mult pioni pe un câmp de luptă informațional și de cât de conștienți suntem de asta, depind atât sănătatea noastră mintală cât și modul în care ne adaptăm noului context.

Cui dăm atenția noastră? Cui ne-o cumpără sau ne satisface altfel de nevoi?

Am urmărit cu stupefacție revărsările de injurii la adresa celor 70 % care nu au votat pe 6 Decembrie 2020, emise de cei care au votat tradițional cu dreapta, pentru ca apoi să văd consternare sau apoi tăcere la târguiala specific orientală a 3 partide pentru poziții și influență și numirile discreționare în funcții. Am văzut și cascada de invective adresată la modul general de fiecare partid la adresa adversarilor. Fiecare partid și-a menținut poziția cu puțină considerație pentru „interesele țării„ asta și pentru că votanții lor le sunt în mare măsură captivi și convinși că dreptatea în negocieri le aparține numai lor. Și atunci dacă „toți sunt la fel” (a se citi cu atenție la modul metaforic) ce diferențiază cu adevărat modul în care noi vedem, judecăm și evaluăm partidele? Răspunsul este ca și în țări cu tradiție democratică mai solidă același: diferența dintre partide constă în faptul că unele îmi câștigă atenția și apartenența la traseul pe care îl au în vedere și altele nu!

În Ianuarie și Februarie 2017 am fost la protestele din Piața Victoriei, dar și la protestele mici mici în comparație de la Palatul Cotroceni. Am vorbit cu corporatiști, unii bine trecuți de 50 de ani în Piața Victoriei. Unul dintre ei mi-a spus foarte clar că el iese la proteste pentru că pentru el, orice politică guvernamentală contra corporațiilor, îl lovește direct la buzunar. Într-o logică relativ obiectivă, nu văd de ce este diferit un asemenea protestatar, de pensionarul care își dorește pensia mărită și care protesta cumva trist, în fața Palatului Cotroceni? Au aceeași legitimitate, doar interesele și obiectivele sunt diferite. Am ascultat de asemenea, eu însumi, ”live” cum un pensionar pe cale să plece de la Palatul Cotroceni, deplângea faptul că fiul lui a fost convins de trădătorii din Piața Victoriei și nu mai discută unul cu altul. Mi s-a făcut milă, dar am înțeles că într-o dinamică familială relativ funcțională, asemenea divergențe de opinii politice nu ar fi suficiente pentru o ruptură. Probabil rănile sunt mai adânci acolo.

Democrațiile Europei occidentale, luate ca etalon, sunt o extraordinară și fabuloasă construcție, în care interese divergente, grupuri mari, medii și mici de putere, o clasă mijlocie încă puternică, se confruntă între ele și încheie adesea acorduri, armistiții într-un spațiu economic și civilizațional cu 450 de milioane de locuitori dar care reprezintă aproximativ 20 % din economia mondială! Noi suntem în curtea din spate a acestui uluitor complex și cel mai probabil, de fapt absolut sigur, vom fi absorbiți de acesta, dar pe un orizont de probabil 50-60 de ani, deci mult prea mare, ca să schimbe cu ceva viețile celor care decid să rămână în România. Dar și atunci, vom rămâne marginali ca putere de decizie, dar probabil mai apropiați ca standard de viață și chiar ca și mentalitate. Vom fi „mâna„ care va lucra a acelui organism, nu neapărat creierul, dar tot vom fi mai sănătoși ca societate. Probabil, poate!

Ce nu se va schimba prea rapid, este ușurința cu care demonizăm pe cei cu alte interese decât ale noastre. Faptul că suntem o civilizație mică și măruntă (încă) reiese din virulența cu care într-o societate, cetățenii își atacă ”adversarii” ideologici din interior: în Vest venin fin, cuțite la spate – iar accesele de violență între cetățeni în spațiul public și mă refer aici la mase, sunt în genere excepții – în Estul nostru prin virulență, invective, jigniri, insulte, certuri constante și dialog inconsistent. Ceva mai la est, spre Orientul Mijlociu frământat, fragmentat și divizat, vorbim deja de bombe, oameni care se calcă în picioare și asasinate la comandă pentru capturarea puterii sau sprijinirea idolilor personali. Privind geografia, evoluțiile istorice, economia și sistemele de civilizație, avem o dovadă în plus că democrația costă. Chiar și în România, există ușoare diferențe între Ardealul urbanizat încă din Evul Mediu (cuvântul oraș vine la maghiarul varoș), unde s-au creat alte structuri de putere și implicit mentalități și Muntenia urbanizată la o scară semnificativă doar în comunism; în Interbelicul lăudat maxim 20% locuiau la oraș, la nivelul întregii țări.  Dăm așadar pe plan societal, atenția cui ne-o cumpără într-un fel sau altul: primarului care ne-a făcut ulița, celui care ne-o promite, partidului care ne mărește pensia sau celui care ne sprijină businessul și este firesc să fie așa! Singura chestie retrogradă este nivelul la care ne coborâm deseori pentru a dărâma nu doar adversarul dar și pe amărâții captivi unor interese ca și noi, care dau atenția lor altor factori de decizie.

Social Media! Facebook câștigă 70 de Miliarde de Dolari anual din atenția noastră! Noi muncim efectiv pentru acționari, în minutele în care ne petrecem timpul pe Social Media. Prin faptul că sunt la conducerea unei organizații care are anumite obiective educaționale, dar trebuie să satisfacă și interesele de „publicitate” ale finanțatorilor cumva, eu personal caut să captez atenția altora. Mi-am propus să devin mai etic, mai corect și mai responsabil în această privință, caut încă soluții. Pentru că văd, simt că atenția este un bun uriaș, pe care fiecare dintre noi ca individ îl posedă și un bun vânat de companii, politicieni, etc. Am postat de mult pe Facebook, un Ted Talk al lui Cal Newport despre beneficiile în a nu avea un cont pe social media. Dar pentru el ca și om în cercetare și mediul academic este mai ușor decât pentru cineva care caută să mențină o rețea de contacte profesionale, etc. Plus, există beneficii reale privind comunicarea cu cei dragi, reversul fiind desigur că este și o nouă mahala, dar există mai multe fațete ale fenomenului, clar. Și chiar dacă sună cam dur, unii oameni au pur și simplu o viață mai anostă, în care nu se întâmplă multe și simt nevoia unei evadări! Ce impact au tehnicile de vânzare și persuasiune asupra generației tinere mai ales, total neechipată mai ales emoțional pentru a face față acestor provocări?

Moderația este probabil măsura și aici. Dar de ce Atenția noastră are impact asupra Identității noastre? Pentru că vrem nu vrem, așa cum faptul că mâncăm fast – food sau quality food are impact asupra fizicului și sănătății, tot așa ceea ce consumăm ca și conținut și informație, știrile, programele, filmele, cărțile, interacțiunile umane via social media dar și schimburile autentice în viața de zi cu zi, etc. au un impact puternic asupra a ceea ce suntem, a cum ne percepem pe noi înșine și a modului în care ne raportăm la societate în ansamblul său.

Cât din noi este cu adevărat produsul nostru individual? Cât de mult ne-au influențat mediul familial, cartierul, educația, comunitatea, țara în care trăim, programele pe care le consumăm, oamenii pe care îi iubim sau … nu? Cât de mult ne-au influențat propriile traume, sau din contră șansele sau iubirea primite de la alții? Uităm adesea acest IMPACT și ca atare judecăm rapid și adesea elitist pe ceilalți, trecând opiniile și judecățile emise de noi, printr-un filtru care de fapt, NU este creația noastră personală, ci a exteriorului.

Aparținând unor construcții sociale, unor comunități, unor grupuri de interese, trebuie să recunoaștem cinstit, că ne plac unii sau displacem pe alții nu doar prin prisma a ceea ce sunt ci și prin prisma a ceea ce înseamnă pentru noi, că ne grăbim să iertăm uneori greșelile unora din grupuri din care facem parte, că găsim scuze idolilor noștri, etc. Trebuie să conștientizăm totuși că suntem inerent egoiști și că altruismul implică de fapt efort conștient, voluntar. La fel sunt și gândesc și „ceilalți„ cu opțiuni diferite de ale noastre! Și poate astfel, conștientizând asta, ajungem ceva mai toleranți, ceva mai dispuși la dialog real, nu doar la confruntare și clădim vieți și comunități ceva mai calme, mai relaxate, mai „trăibile”.

Am realizat despre mine însumi, că am un prag de suportabilitate în relația cu alții, am învățat în vara anului 2020 că mă pot pierde cu firea și mă pot grăbi să judec și să aplic soluții categorice privind prin propriul meu filtru fără să evaluez cum a văzut altul o situație/conflict, deși credeam că m-am eliberat de asemenea mod de gândire. Am aflat de asemenea că să fii filantrop, să fii larg la inimă cu ceilalți costă, că implică costuri de energie, de timp, de resurse interioare pe care nu toți le au. Și că influența mediului exterior nouă este cu mult, cu mult mai mare decât ne-ar plăcea nouă să credem!

Avem dreptul la opinii personale, dar … ale cui sunt ele?! Când cineva se uită doar pe CNN, poate înțelege resorturile, dorințele și motivațiile votanților republicani? Dacă eu mă uit doar pe Antena 3, pot înțelege ce este greșit cu cei care finanțează și susțin acest post? Dacă mă uit pe România TV câteva ore pe zi și nu mai citesc nimic altceva, cât din ceea ce eu cred despre mediul politic îmi aparține? Dar dacă citesc doar Hot News sau Digi24 sau Mediafax? Nu cumva avem vreo părere foarte bună despre capacitatea noastră de a face față manipulărilor? Faimoasa ”bulă„ de informație de pe social media, în care fiecare interacționăm doar cu oameni cu interese similare a făcut ca de fapt majoritatea să ne predăm cu totul unui curent de gândire sau altul. Iar atunci când vorbim de tendințe de modă, despre shopping, despre produse electronice, muzică, suntem de fapt tributari tot tendințelor externe, lucrurilor pe care desigur ajungem să le consumăm din proprie voință sau …nu chiar?

Care este soluția, cum să ne gestionăm atenția, cum să tăiem firul în patru și să identificăm cât din ceea ce credem ne aparține nouă, cât ne-a fost indus? Este greu în societatea de azi, tot mai complexă să fim bine informați, să pretindem că posedăm o minimă obiectivitate. Asta implică documentare, consultarea mai multor surse de informare, crearea de fiecare dintre noi a unui plan concret de utilizare a media, în sensul identificării informațiilor de care avem nevoie, înseamnă de asemenea să ne expunem altor puncte de vedere contrare cu ale noastre, să ascultăm oameni cu opinii nuanțate, să nu excludem că uneori ne putem înșela și că grupul cu ale cărui valori ne identificăm se poate înșela. Până la urmă, crearea unei gândiri mai flexibile, implică muncă cu noi înșine, dar răsplata este pe măsură. Ce lume grozavă ar fi cea în care oamenii ar accepta și opiniile altuia și în care pe lângă confruntare, ar exista și dialog real!