Am asistat involuntar la o discuție în centrul Bucurestiului atât de fierbinte încât am simtit parfum de paprikas din Ditrāu. Protagonistii: un grup de pensionare energice la scara unui bloc și angajatul unei firme de transport care ajuta pe cineva să se mute. Subiectul: provincialii care au invadat Bucurestiul si care le furā copiilor lor locurile de muncā. Am rāmas mut si am apreciat privilegiul de a locui intr-un fel de oras interzis. Am văzut cu ochii mintii, oameni din toatā țara plini de dorinta de a veni și a fura locul de munca al nepotului vecinei mele. Să mai spun ca una din doamne avea un puternic accent moldovenesc? Am întâlnit la un moment dat bucureșteni de Calea Mosilor, pensionari locuind intr-o casă veche, amatori de Operăsi Teatru și cu copii realizati si nepoti; garantat si astazi cei doi au alte preocupari decat sa stea la barfa cu baiatul care muta mobilă. Mi-am adus apoi aminte ca am mai avut o discutie similara cu un taximetrist, măcar deschis dialogului, el insusi venit din … Arges acum 30 de ani și supărat pe provinciali ca el dar mai tineri. Incerc sa inteleg atitudinea asta, dar cu greu o pot digera totusi. De cate ori să mai spun ca avem 5 milioane de oameni care sunt imigrantii si provincialii altora?! Ma gandesc cum ar fi aratat Romania cu ei acasă si gasesc o singura varianta de raspuns: o țară mai prosperă pentru unii, plină de patroni romani care i-ar fi exploatat cu veselie pe co-naționali dar pentru mai multe ore pe zi sigur, și pe bani mai putini decat sunt exploatati de Occidentali. Iar milioanele de oameni care au plecat stiu asta si de aceea nu se intorc. Suntem și ma refer aici la o buna majoritate, frustrați și condiționati de propria saracie ca natie si nu ma refer doar la saracia materiala, ci la cea culturală si spirituală. Vrem nu vrem majoritatea așa suntem, săraci.
Imi dau mie insumi un sfat atunci când dau de oameni de genul acesta: sa merg linistit inainte in ciuda unei revolte de moment, sa ignor si sa fiu constient ca de convingerile adanc inradacinate intr-o persoana, nu te poți atinge. Ca indivizi putem doar să ne imunizăm, să ne adaptăm și să trăim alaturi de acesti oameni. Fiecare din noi duce o lupta si o cruce in viata asta, conteaza mai mult ce gandim noi decat ce gandesc altii, conteaza mai mult ce exemplu dăm unui numar mic de oameni în jurul nostru, decat ce spunem potential unor sute prin vorbe si sfaturi.
Între timp sunt astăzi la Bruxelles și mă gandesc ce spun doamnele valone despre flamanzii care vin la Bruxelles sa ia joburile nepotilor? Sau oare spun asta despre români?! Dacă suntem atât de fragmentați cu noi înșine, chiar nu mă miră că mulți pleacă și culmea exportă cumva aceleași mentalități ei când vine vorba de români și nu numai.
