Exact. O zi liniştită, după o săptămână ok, în care mai simţi şi un dram de fericire . Ce poate să fie mai bine?

Mă trezesc dimineaţa şi îmi contemplu viitorul, bucuros că totul merge ok, dispus să accept orice provocare sau necaz îmi va ieşi în cale, cu gândul la orice altceva afară de proiecte şi alte minunate activităţi. Şi nu pentru că munca asta  îmi displace, numai că uneori, există riscul ca ea să ocupe mai mult timp decât ar trebui din viaţa noastră.Şi tocmai când mă gândeam la orice altceva afară de muncă, am primit un mail de pe YiA, grupul de discuţii al programului Tineret în Acţiune. Proiectul pe care l-am gândit acum mai bine de o lună şi jumătate, EU puzzle va obţine finanţare. Când l-am făcut, l-am conceput mai mult din vina de a nu fi putut include atâţia tineri câţi aş fi dorit în proiectele derulate de mine şi de colegii mei până acum.

Am spus o perlă la un moment dat, când eram alături de doi buni prieteni, că ideile ne caută ele pe noi şi nu invers. Suna pretenţios şi fals, dar acum….. acum chiar încep să cred asta. În articolul meu despre istorie, spuneam că suntem doar rotiţe dintr-un mecanism mai mare, alt truism.Acum încep să cred că este adevărat şi că atunci când viaţa îţi dă, îţi cere şi ceva înapoi. Dacă eşti abil şi simţi responsabilitatea asta, viaţa e mai blândă cu tine, te suceşte şi te ameţeşte dar nu te dărâmă. Când iei fără să mai pui ceva la loc, viaţa te trosneşte greu de tot. Viaţa este un creditor de care nu scapi niciodată, plăteşti până mori şi dincolo de moarte. Dar deocamdată eu vreau să privesc răsăritul şi nu apusul!