Da, aşa e … O poveste fără sfârşit, o sursă necontenită de dezbateri şi conflicte aprigi. De ce ? Pentru că memoria omenirii nu va fi niciodată perfectă, pentru că istoria este şi a fost dintotdeauna şi o bună unealtă pentru manipulări de tot felul. Şi totuşi ea ne rezervă mereu surprize, trecutul este la fel de imprevizibil ca viitorul. De îmi place istoria ?
Din acelaşi motiv pentru care unuia îi place muzica, altuia pictura, altuia poezia. Din acelaşi motiv pentru care altul priveşte vindecarea unui trup ca pe o muzică divină şi pentru acelaşi motiv pentru care unora cifrele le ajung la suflet, ca şi cum ar fi culori ale creaţiei. Ca să simt că lumea nu se reduce la mine şi egocentrismul specific fiecăruia dintre noi, ca să fiu parte din ceva dincolo de mine, să ies din spaţiul meu limitat.
Tocmai de aceea apreciez oamenii care au o pasiune sau alta, sau oamenii care iubesc pătimaş, pentru că ei trăiesc şi simt în afara propriei lor fiinţe şi asta este marea provocare a vieţii, asta înseamnă să trăim. Pe mine istoria mă ajută să am o perspectivă asupra lucrurilor să fiu mai conştient de propria mea micime pe scara lucrurilor, să ştiu că sunt o mică piesă dintr -un mecanism care ne depăşeşte pe noi toţi.
